CSM Olimpia Satu Mare a câștigat turneul internațional de la Cigánd (Foto)

Echipa de fotbal al Clubului Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare a câștigat al doilea an la rând Cise Cup – Ediția a III-a, turneu organizat vineri și sâmbătă în localitatea Cigánd, Ungaria.

Elevii cuplului Cosmin Iuhas -Florin Fabian au învins sâmbătă după amiază, în finală, echipa gazdă, Cigánd SE, o formație nou promovată în liga 3-a al Ungariei.

Ambele goluri ale echipei noastre au fost înscrise în prima repriză a meciului de căpitanul Zsiga Ervin. Sătmărenii s-au impus cu 2–1 și au adus trofeul pentru al doilea an la rând, la Satu Mare .

„A fost un turneu reușit pentru noi, un turneu care ne-a ajutat pentru această periodă de pregătire în care ne aflăm. Au fost două jocuri în care am urmărit nivelul fizic, cât și tehnico-tactic al fiecărui jucător în parte. Am oferit fiecărui jucător minute egale pentru a  vedea cât mai bine nivelul fiecăruia. Am obținut două victorii, mai mult de moral, având în vedere, că este un lot complet schimbat. Ca și concluzii suntem mulțumiți de ce am văzut, având în vedere, că am venit după doar o săptămână de antrenamente. E mult de muncă , dar mergem cu încredere înainte. Îi felicit pe băieți pentru atitudinea avută, și pentru modul cum au gestionat aceste două jocuri” – a declarat antrenorul Cosmin Iuhas.

CSM Olimpia a câștigat primele două meciuri de pregătire din această vară. Prima partidă a fost semifinala turneului, succes cu incomoda echipă Putnok FC, care în sezonul trecut a terminat pe locul doi al ligii a 3-a din Ungaria.

După ziua de pauză de duminică, băieții noștri vor continua antrenamentele pe plan local, iar miercuri vor disputa al treilea meci de pregătire, acasă cu SCM Zalău.

CISE CUP – EDIȚIA A III-A, TURNEU INTERNAȚIONAL, FINALA

CSM Olimpia Satu Mare – Cigánd SE 2–1 (2–0)

Marcatorul golurilor sătmărene: Zsiga Ervin (2 goluri)

CSM Olimpia, repriza 1: Moldovan – Apai, Răzvan Lazăr, Prodan, Oanea, Bura, Ziman, Mărieș, Zsiga, Lucuț, Șter.

CSM Olimpia, repriza 2: Oșan – Bota, Ene, Veregut, Micaș, Vidrăsan, Pop N., Chinde, Süveg, Morar, Veress.

Antrenor: Cosmin Iuhas. Director tehnic: Florin Fabian.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.