Ordinul de protecție va putea fi emis pentru toate formele de violență

Ordinul de protecție – limitat în prezent la victimele violenței domestice – va fi extins și va putea viza toate formele de violență, indiferent de relația care există între victimă și agresor. Se va putea interveni nu doar în cazul violențelor fizice, ci și acolo unde sunt acte de hărțuire online, apeluri telefonice multiple, urmărirea în mod repetat a unei femei sau supravegherea locuinței acesteia, conform unui proiect de lege adoptat joi de guvern.

Prin acest proiect, este reglementat ordinul de protecţie similar celui pentru violența domestică, deoarece în legislația în vigoare pentru victimele violențelor, altele decât cele din sfera domestică, există doar protecție penală.

Actul normativ adoptat joi introduce ordinul de protecție provizoriu, care se emite de îndată, la cererea scrisă a victimei actelor de violență sau, după caz, a tutorelui ori a altui reprezentant legal al acesteia, de către polițiștii care iau cunoștință de săvârșirea unui act de violență, iar din evaluarea situației rezultă că există risc iminent cu privire la săvârșirea unor noi violențe împotriva victimei.

„Victima va fi protejată indiferent cine este agresorul. Prin această lege, extindem ordinul de protecție la toate victimele care au nevoie de protecție, în urma tuturor formelor de violență, indiferent de relația care există între victimă și agresor.

Se va interveni nu doar în cazul violențelor fizice, ci și acolo unde sunt acte de hărțuire online, apeluri telefonice multiple, de multe ori la ore nepotrivite, urmărirea în mod repetat, fără drept sau interes legitim, a unei femei sau supravegherea locuinței acesteia sau a altor locuri și multe altele. Voi face tot ce e nevoie pentru a promova acest proiect în fiecare județ, în fața fiecărui cetățean”, a declarat, joi, ministrul Justiției, Alina Gorghiu.
În urma aprobării de către guvern, proiectul de act normativ va fi trimis Parlamentului pentru adoptare, urmând să intre în vigoare la 180 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.