Verificări la centrele rezidențiale pentru vârstnici, persoane cu dizabilități sau copii, în judeţul Satu Mare

Prefectul Radu Roca a participat astăzi la videoconferința convocată de Ministerul Afacerilor Interne și Ministerul Muncii și Solidarității Sociale pentru demararea acțiunilor de verificare la centrele rezidențiale pentru vârstnici, persoane cu dizabilități sau copii.

Începând de mâine, 10 iulie și până luni 17 iulie, demarează în toată țara controale la centrele rezidențiale, de stat sau private, efectuate de echipe mixte coordonate de prefecți, având în componență reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică, Inspectoratelor Teritoriale de Muncă, Direcțiilor Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Agențiilor Județene de Plăți și Inspecție Socială, Inspectoratelor de Poliție Județene, Inspectoratelor pentru Situații de Urgență, Oficiilor Județene pentru Protecția Consumatorilor, Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Județene.

În cadrul videoconferinței au fost clarificate aspectele și măsurile organizatorice și de coordonare pentru eficientizarea acțiunilor de control care vor fi efectuate la centrele rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrele rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor.

La nivelul județului Satu Mare, pentru încadrare în termene și pentru eficiența activității, prefectul a dispus prin ordin constituirea a două echipe mixte care vor verifica la fața condițiile de funcționare ale centrelor rezidențiale.

”În județul Satu Mare avem înregistrate la instituțiile de autorizare 25 de centre rezidențiale pentru persoane vârstnice și pentru persoane adulte cu dizabilități și 21 centre rezidențiale pentru copii și pentru copii cu dizabilități. Trebuie să fim proactivi, orice situație de încălcare a legii să-mi fie transmisă urgent, nu să așteptăm până a doua zi la raportare. Solicit membrilor echipelor de control rigoare și eficiență, pentru a avea în cel mai scurt timp o imagine reală a situației centrelor rezidențiale din județul nostru.” – a declarat prefectul Radu Roca.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.