Pepene roșu sau galben ?

Indiferent de culoare pepenele rămâne fructul vedetă al verii zemos și răcoritor, greu îi poți rezista. Dacă ar fi să comparăm culorile, avem avantaje de fiecare parte:

– pepenele roșu conține licopen, un pigment cu efect de protecție a pielii împotriva razelor ultraviolete

-pepenele galben conține betacaroten, un precursor de vitamina A cu efect de protecție a pielii împotriva îmbătrânirii.

La conținutul de potasiu, mineral care ajută la eliminarea retenției de lichide din organism, pepenele galben e câștigător cu aproximativ 300 mg/100g, adică dublu față de cel roșu.

La conținutul de fibre tot pepenele galben învinge cu 1 g%, față de 0,3g pentru cel roșu. Tocmai aceste fibre împiedică absorția rapidă a zahărului din pepenele galben, ceea ce-l face mai puțin periculos pentru siluetă- acolo unde ambele culori au aprox 7 g fructoză și în jur de 35 calorii/100g.

Roșu sau galben, nu uitați că pepenele se mănâncă cu felia, chiar dacă conține peste 90% apă.

Dacă vă place pepenele roșu cu telemea, vă ofer și un argument nutrițional pentru această combinație dulce-sărată:

– licopenul este liposolubil, deci are nevoie de un strop de grăsime ca să fie asimilat- și grăsime mai bună ca în brânză nu există!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.