Samfest Jazz&Wine: în perioada 23-25 iunie, Satu Mare redevine capitala jazzului

În perioada 23-25 iunie, Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural “G.M.Zamfirescu” organizează o nouă ediție a festivalului Samfest Jazz&Wine, un eveniment cu o istorie de aproape două decenii, ce se va desfășura în parcul Dr. Fátyol Rudolf, situat la Turnul Pompierilor.

Muzică jazz de excepție și artiști internaționali

Alături de interpreții de jazz clasic, vor evolua pe scenă și acele formații, care îmbină într-un mod excepțional muzica jazz cu elemente din alte stiluri muzicale.

În perioada 23-25 iunie va sosi la Satu Mare și interpreta de muzică jazz Luiza Zan, recunoscută la nivel internațional, precum și formația Djabe, care îmbină muzica jazz cu stilul world music. Participanții la eveniment vor putea savura adevărata atmosferă de jazz newyorkez, deoarece pe scenă va urca și Nat Osborn și trupa sa, care vin la Satu Mare direct din Brooklyn.

Degustare de vinuri și târg de discuri vinyl

Ca o noutate pentru anul acesta, organizatorii introduc elemente noi prin care vor aduce jazz-ul mai aproape de sătmăreni. Așadar, pe durata evenimentului publicul va avea parte de o degustare de vinuri și va putea achiziționa discuri (vinyl) la fața locului.

Pentru adevărata atmosferă de festival, alături de melodiile jazz, participanții se vor putea bucura de vinurile producătorilor locali. Participarea la concerte este gratuită!

Pentru detalii suplimentare, accesați pagina evenimentului, respectiv a organizatorilor Centrul Cultural “G.M. Zamfirescu” și Primăria Municipiului Satu Mare.

Atmosfera de senzație a fost prezentă și la ediția de anul trecut al evenimentului: https://www.facebook.com/gmzamfirescu/videos/6104637379553197

 Programul Samfest Jazz&Wine

Vineri, 23.06.2023

19.00 – 7th Sense (RO)

20.30 – Luiza Zan Quintet (RO)

22.00 – Hanging Around vinyl session, Mihu & Dudewithvinyl

Sâmbătă, 24.06.2023

19.00 – Acoustic Station (RO)

20.15 – Djabe (HU)

22.00 – B.A.U.  – Brigada Artistică Urbană (RO)

Duminica, 25.06.2023

19.00 – Jazzbois (HU)

20.30 – Nat Osborn Band (USA/NY)

22.00 – Hanging Around vinyl session, Mihu & Dudewithvinyl.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.