Anunţul liderilor de sindicat: Greva profesorilor continuă !

Greva profesorilor continuă! Este anunțul de ultimă oră al liderilor de sindicate din învățământ. Aceștia spun că, în continuare, nu au fost convinși de oferta Guvernului.

În tot acest timp, părinții și elevii încearcă cu disperare să ia măsuri pentru susținerea examenelor naționale și de Bacalaureat.

După ultima rundă de negocieri și majorările primite cu forța, cadrele didactice și-au luat angajamentul să anunțe, până marți, dacă renunță la grevă. S-au grăbit însă și au făcut marele anunț încă de duminică: nu acceptă să revină la catedră. Aceștia cer ca Guvernul să adopte un act normativ prin care să fie siguri că salariul profesorului debutant va fi la valoarea celui mediu brut pe economie. Dacă Guvernul nu va face acest lucru până la finalul săptămânii, atunci vom asista la prelungirea anului școlar și la amânarea examenelor naționale.

Situația este tot mai gravă, iar părinții își pierd răbdarea. Mulți dintre cei care au susținut cadrele didactice întorc armele împotriva profesorilor. Sunt indignați că elevii au de suferit.

Copiii pierd materia, iar părinții își pierd concediile. Unii deja și-au plătit vacanțe în care nu mai pot pleca atât timp cât nu se știe ce se întâmplă cu anul școlar.

Între timp, premierul Nicolae Ciucă a transmis, luni, un mesaj de ultimă oră pentru profesorii greviști. „Majorările salariale deja decise de Guvern sunt consolidate în noua grilă de salarizare. Am deblocat posturile în educație, pentru a nu afecta calitatea actului de învățământ din cauza numărului insuficient de profesori”, le-a transmis premierul, luni, dascălilor.

Cadrele didactice însă nu cedează. ”Nu ne mai certați, nu ne mai trimiteți la clase, schimbați-vă discursul și asumați-vă că educația va fi, începând de astăzi, prioritate națională și nu numai pentru noi, angajații din sistem, ci și pentru cei peste 3 milioane de elevi în spatele cărora vă ascundeți și pe care încercați, prin declarații, să-i întoarceți împotriva noastră”, se arată într-un comunicat trimis de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ „Spiru Haret”.

”De mâine continuă greva până când Guvernul se va întoarce la masa negocierilor pentru a rezolva toate revendicările pe care le-am transmis cu mult timp înainte celor din Guvern. Așteptăm totuși o abordare serioasă și cu simțul responsabilității a fiecărei revendicări”, a declarat Cornelia Popa Stavri, secretarul general al FSLI, la Antena 3 CNN.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.