Două competiții majore de judo la Satu Mare, la acest sfârșit de săptămână

Judoka seniori din toată țara vor lupta la acest sfârșit de săptămână la sala LPS-Ecaterina Both din Satu Mare atât în turneul final al Campionatului Național de ne waza (lupte la sol) cât și la Cupa României.

Așadar Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare va fi gazda a două competiții majore organizate sub egida Federației Române de Judo.

Sâmbătă, începând cu ora 9.30 la Sala de Sport LPS-Ecaterina Both se va organiza Cupa României masculin și feminin, individual, la care CSM Olimpia Satu Mare are înscriși 12 de sportivi.

Antrenorii Marian Halas, Terely Mihály și Pelcz Attila trimit pe tatami pe Emanuel Tar (60 kg), Miguel Codreanu, Dragoș Polgar, Paul Câmpan (toți 66 kg), George Ilie, Zenoviu Șter (81 kg), Antonio Ilie (100 kg), Sámel Lóránd (+100 kg), Jamez Romero (57 kg), Adina Micaș, Gourguet Maidelines (78 kg) și Paula Paștiu (+78 kg).

Pentru sportiva cubaneză de 21 de ani, Gourguet Maidelines va fi prima competiție în România, iar antrenorii speră la o medalie cât mai strălucitoare. A fost componentă de bază a lotului național cubanez, iar după obținerea cetățeniei române oficialii CSM Olimpia doresc ca ea să reprezinte țara noastră la competițiile internaționale.

Sâmbătă se vor decerna medaliile la Cupa României la câte șapte categorii de greutate atât la masculin, cât și la feminin, pentru care se vor lupta în Satu Mare peste 150 de sportivi de la toate cluburile din țară, cluburi ce au secții de seniori.

Duminică, începând cu ora 9.00, în același locație se va desfășura Campionatul Național ne-waza, individual, la care vor participa în mare parte același sportivi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.