Şi ţara noastră are deşert

România este una dintre puţinele ţări europene care deţine aproape toate tipurile de ecosistem de pe “Bătrânul Continent”. Şi oricât de greu ar fi de crezut, ţara noastra are şi un deşert. De mici dimensiuni, dar totuşi un deşert.

Este vorba de dunele de nisip care înconjoară localitatea Dăbuleni din sudul judeţului Dolj, dune care alcătuiesc o suprafaţă compactă totală de circa 80.000 de hectare, care-i conferă astfel aparenţa unui adevărat deşert.

La ora actuală, în România există aproximativ 220.000 de hectare acoperite cu dune de nisip, însă doar 80.000 de hectare sunt situate compact în jurul localităţii Dăbuleni, sub forma unei întinderi continue de teren acoperite de nisip. Astfel, sudul Judeţului Dolj este şi cea mai aridă zonă din ţară. „Deşertul oltenesc” este unul foarte nou între peisajele ţării. În trecutul apropiat, zona era plină de dune peste care creşteau însă diverse specii ierboase, care apoi se uscau pe timpul verii. Dunele erau înconjurate de păduri de salcâmi şi vii, acestea din urmă fiind plantate după o metodă unicat pe plan mondial.

La începutul anilor 1970, autorităţile de atunci au defrişat pădurile şi au irigat zona cu apă din Dunăre pentru a alimenta un institut local de cercetări agricole experimentale.

Însă după anul 1990, oamenii au realizat că tăierea completă a pădurilor a dus la aridizarea accelerată a climei, fapt care face ca singurele culturi agricole care să dea randament la Dăbuleni, sunt cele de pepeni. Autorităţile locale au demarat recent un program de reîmpădurire pentru a permite din nou cultivarea de piersici, viţă de vie, lucernă şi cartofi.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.