Prețul laptelui românesc se va reduce de la 1 Mai

Consiliul Concurentei a transmis că această scădere a prețurilor va avea loc de la 1 Mai în toate magazinele din țară. Prin intermediul acestui acord se urmărește creșterea consumului cât și reducerea inflației.

„Pe parcursul lunii mai vom vedea reduceri substanţiale, la raft, ale preţurilor laptelui proaspăt, având în vedere că retailerii ne-au confirmat participarea la acordul voluntar. Posibil să dureze câteva zile până când această măsură se va aplica în toate magazinele, ţinând cont că trebuie renegociate contractele cu fiecare producător şi epuizate stocurile existente.

Ne aşteptăm că, în cele şase luni, cât este valabil acordul, să crească consumul. În plus, prognozele economice indică faptul că inflaţia se va reduce, iar astfel nu vom mai înregistra creşteri atât de mari ale preţurilor alimentelor”, a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorităţii de concurenţă.

Potrivit sursei citate, acordul voluntar între retaileri şi procesatori pentru reducerea preţului pentru laptele proaspăt de consum urmează să se aplice de la 1 mai, după cum s-a decis la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă a reprezentanţilor fermierilor, procesatorilor din industria alimentară, Asociaţiei Marilor Reţele Comerciale din România şi Asociaţiei Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România.

Astfel, reducerea de cel puţin 20% a preţului la raft se va aplica laptelui de provenienţă românească care costă în prezent peste 7 lei/litru, fără să fie inclus în vreo promoţie, şi se va împărţi între retaileri (minimum 10%) şi procesatori (minimum 10%).

Autoritatea de concurenţă s-a implicat în acţiunile de implementare a acestui acord pentru a îndruma companiile interesate să participe, astfel încât să nu rişte încălcarea regulilor de concurenţă. Acordul trebuie să se desfăşoare în parametrii stabiliţi: negocierile să fie bilaterale între fiecare furnizor şi fiecare retailer, aceştia având posibilitatea de a aplica discounturi de cel puţin 10%.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.