Ce ne recomandă pompierii pentru minivacanţa de 1 Mai ?

În vederea menținerii unui grad sporit de siguranță pentru cetățeni, în perioada minivacanței de 1 Mai, pompierii militari și paramedicii SMURD vor acționa zilnic, având misiunea de a asigura un răspuns eficient și rapid în cazul producerii unor situații de urgență.

Pentru prevenirea evenimentelor care pot umbri această minivacanță, la nivelul unității noastre au fost dispuse măsuri privind planificarea, organizarea și desfășurarea de controale de prevenire.

Având în vedere faptul că, în această perioadă, populația alege să își petreacă timpul în aer liber, cu precădere în zonele turistice, parcuri de agrement ori în mijlocul naturii, pompierii sătmăreni recomandă respectarea următoarelor măsuri preventive:

– pregătirea focului pentru prepararea hranei se va face doar în locuri special amenajate, la o distanţă de cel puţin 10 m faţă de clădiri şi materiale combustibile;

– asigurați supravegherea copiilor pentru a se evita folosirea de către aceştia a mijloacelor de aprindere;

– păstraţi în apropierea dumneavoastră tot timpul o rezervă de apă

respectați instrucţiunile de apărare împotriva incendiilor afişate sau dispuse de personalul silvic;

– nu aruncaţi resturile de chibrituri şi ţigări aprinse, în pădure

nu părăsiţi niciodată focul făcut, înainte de a vă asigura de stingerea lui completă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.