Ziua Instituţiei Prefectului. Când va fi sărbătorită ?

În fiecare an în data de 2 aprilie este sărbătorită Ziua Instituţiei Prefectului, data la care în anul 1864 a fost instituită prin lege funcția de “prefect”.

Pentru a celebra această zi, anul acesta Instituția Prefectului Județul Satu Mare organizează o serie de activități, astfel:

31 martie 2023

– ora 11:00 – Dezbaterea “Perspectivele și provocările economice ale anului 2023” cu participarea reprezentaților mediului de afaceri, a primarilor, directorilor de instituții și parlamentarilor sătmăreni.

La dezbatere participă în calitate de invitați Mihai Daraban – președinte și Ovidiu Silaghi – secretar general al Camerei de Comerț și Industrie a României.

Evenimentul se va desfășura în Sala Mare de festivități a Instituției Prefectului Satu Mare, str. Alexandru Ioan Cuza nr 11.

03 aprilie 2023

– 08:00 – 12:00 „ZIUA PORȚILOR DESCHISE” – eveniment la care sunt așteptați elevii claselor I-VIII pentru a descoperi ”secretele” Instituției Prefectului.

– ora 12:00 – Colegiul Prefectural – ședință festivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.