10 tone deșeuri oprite în PTF Petea

Ieri, 9 martie, în jurul orei 14.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru a intra în ţară, un cetățean român în vârstă de 41 de ani din județul Suceava, conducând un automarfar marca Mercedes, înmatriculat în România.

Acesta transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, 10.000 kg articole second-hand (produse de uz casnic, mobilă și saltele), provenite din Olanda pentru o societate comercială din județul Neamț.

Polițiștii de frontieră au solicitat sprijinul comisarilor din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Satu Mare. Aceștia au stabilit că bunurile transportate nu pot intra pe teritoriul țării noastre, deoarece șoferul nu a putut prezenta un certificat de curățare pentru marfa din mijlocul de transport.

În acest caz, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a bunurilor transportate, fiind înapoiate pe teritoriul maghiar.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.