Inimi umane printate 3D, viitorul operaţiilor pe cord

Oamenii de stiinta au reusit sa printeze inimi 3D, folosind tesut uman. Proiectarea si printarea unei inimi cu celule, vase de sange, ventricule si camere, este un succes enorm pentru medicina.

Inima a fost creata din tesut gras prelevat de la un pacient uman, iar asta inseamna ca, in viitor, o astfel de procedura ar duce la reducerea riscurilor de respingere a inimii. In acest moment, inima se poate contracta asemenea unui muschi, dar inca nu poate pompa sange.

„Aceasta inima este creata din celule si materiale biologice specifice pacientului. In procesul nostru, aceste materiale se numesc bioink, substante facute din zaharuri si proteine care pot fi utilizate pentru tiparirea 3D a modelelor de tesut complexe. Poate ca in 10 ani vor fi imprimante de organe in spitalele de top din intreaga lume, iar astfel de proceduri vor fi realizate in mod obisnuit” , a declarat prof. Tal Dvir, Universitatea din Tel Aviv (FOTO), unul dintre creatorii inimii.

In faza urmatoare, oamenii de stiinta vor dezvolta inima in conditii de laborator, urmand ca, ulterior, aceasta sa fie transplantata pe un cobai. Dar nu doar inima poate fi creata cu ajutorul imprimantei 3D. Cercetatorii spun ca splina, vezica biliara, rinichii si plamanii pot fi, de asemenea, printate si ulterior transplantate pacientilor.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.