CSM Olimpia va fi reprezentată la Naționalele de spadă pentru tineret

Clubul Sportiv Municipal Olimpia Satu Mare sprijină tinerii spadasini sătmăreni.

Astfel, din acest an clubul are o echipă la Naționalele de tineret ce au loc la București pe 2 și 3 martie.

Conducerea clubului a transferat săptămâna trecută cinci tineri talentați de la CS Satu Mare. Astfel, pe lângă Alexandru Oroian vor reprezenta CSM Olimpia și Tudor Surducan, Mezinger Márton, Szabó Szabolcs, Luca Gurza și Anton Câmpan.

Elevii antrenorilor Csiszár Ferenc, Nagy Lehel, Adrian Szilagyi și Adrian Pop sunt printre favoriții competiției din capitală.

Oroian și-a demonstrat forma bună la Cupa Mondială de la Heidenheim, și se așteaptă o evoluție asemănătoare și la București. Mézinger, Surducan și Szabó sunt încă juniori, dar pot pune și ei umărul la un rezultat bun. Gurza și Câmpan sunt „mezinii” echipei, reprezentând viitorul scrimei sătmărene, pentru ei acestă competiție poate fi o posibilitate de a acumula experiență.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.