Grădiniţă modernizată din fonduri europene

Grădinița cu Program Prelungit Nr. 7 din municipiul Satu Mare a fost reabilitată cu fonduri europene. Printr-un proiect în valoare de 4,244 milioane de lei, Primăria a reabilitat grădinița și a dotat-o cu mobilier modern.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor și administratorul public, Maskulik Csaba au făcut o vizita la grădiniță împreună cu secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Kallós Zoltán pentru a verifica lucrările realizate.

Pe lângă modernizarea unei grădinițe a fost reabilitată cu acest prilej și o clădire din centrul istoric al municipiului, cu o vechime de peste 120 de ani.

Modernizarea acestei clădiri conform normativelor moderne de construcții și instalații, va determina cheltuieli reduse de întreținere și reparații.

,,Am finalizat lucrările de modernizare a Grădiniței nr. 7. Acest proiect este unul important pentru că ne-a permis să investim, din fonduri europene 4,2 milioane de lei în reabilitarea acestei grădinițe, să oferim condiții foarte bune educatorilor și copiilor, dar și să reabilităm o clădire de patrimoniu a municipiului Satu Mare”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

Pentru modernizarea Grădiniței nr.7 s-au efectuat următoarele lucrări:

  • realizarea unei extinderi cu regim de înălțime S+P+E1+M
    •    mansardarea întregii suprafețe
    •    reabilitarea fațadei
    •    schimbarea acoperișului
    •    dotarea clădirii cu echipamente necesare desfășurării activității educaționale
    •    schimbarea sistemului sanitar, electric, termic, detecție
    •    supraveghere video
    •    amenajarea curții cu locuri de joacă.

În prezent, la această grădiniță fncționează cinci grupe cu un total de 125 de copii.

Primăria Satu Mare a alocat în anul 2022 peste 40 de milioane de lei pentru buna funcționarea a unităților de învățământ la care se adaugă 14 milioane de lei pentru investițiile realizate în infrastructura școlară, alte 8 milioane lei fonduri obținute de la Uniunea Europeană și fondurile obținute de la Ministerul Dezvoltării pentru construcția a două creșe pe str. Iuliu Coroianu și b-dul Lalelei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.