Petre Daea, despre reducerea consumului de carne impusă de Uniunea Europeană

Reducerea consumului de carne a fost decisă de Uniunea Europeană și afectează și România, dar ministrul agriculturii nu crede că românii vor abandona atât de ușor porcul și puiul.

Petre Daea a fost prezent sâmbătă la o conferință cu tema „Oportunităţi de finanţare prin Planul Naţional Strategic 2023-2027″, la Mărăcineni, unde jurnaliștii l-au întrebat cum comentează deciziile UE privind reducerea consumul de carne în următorii 7 ani. „Nu-l văd, nu-l văd. Mâncăm ce am mâncat dintotdeauna şi mâncăm în continuare”.

„Nu întâmplător am spus aici despre formele de sprijin. Nu întâmplător am spus că în continuare vom susţine creşterea efectivelor de animale. Este nevoie să facem acest lucru, să lucrăm terenul şi din rodul pământului şi din grajdurile cu animale să ne obţinem materia primă. (…) Sigur, există şi boli şi dăunători, inclusiv la plante, unde sunt chiar mai mulţi dăunători”, a adăugat el.

De asemenea, Daea a menţionat că în acest an au fost lansate mai multe obiective noi investiţii în agricultura României, în special în zona de creştere a porcului. „Sunt 71 de noi obiective de investiţii în agricultura României, în zona acesta a creşterii porcului şi a păsărilor, din care 28 sunt pentru reproducţia de carne la suine, în aşa fel încât să reducem şi să eliminăm importul de de material biologic, ştiindu-se că astăzi suntem tributari în acest domeniu şi suntem legaţi şi dependenţi de importurile de material biologic din afara ţării. Lucrurile acestea le-am făcut acum şi au început aceste obiective, noi am făcut contractele pentru executarea acestora. În câţiva ani de zile lucrurile se îndreaptă şi în acest domeniu”, a mai spus şeful MADR.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.