Peste un sfert dintre vârstnicii din judeţ au pensii sub 1000 de lei !

Casa Județeană de Pensii Satu Mare administrează un număr de 86148 dosare de pensie, din care 10089 sunt dosare de pensie de invaliditate. Valoarea punctului de pensie, începând cu 1 ianuarie 2023 a crescut de la 1.586 de lei la 1.785 de lei iar de această majorare au beneficiat, în luna ianuarie 2023, 75295 de pensionari.

În prezent, avem o distributie a pensiilor pe intervale de valori astfel:

– 29% din pensii au cuantum sub 1000 de lei;

– 41% între 1000 și 2000 de lei;

– 21% între 2001 și 3000 de lei;

– 6% între 3001 și 4000 de lei ;

– 3% au o valoare de peste 4000 de lei.

Pensia minimă socială s-a majorat de la 1000 de lei, începând cu 1 ianuarie anul acesta, la 1.125 de lei iar de această majorare au beneficiat în luna ianuarie 25227 de pensionari. De asemenea, începând cu 1 ianuarie 2023, indemnizația de însoțitor acordată pensionarilor de invaliditate încadraţi în gradul I, crește de la 1.269 lei la 1.428 lei, fiind beneficiare un număr de 856 de persoane.

Tot începând cu data de 1 ianuarie 2023, invalizilor de război, veteranilor de război şi văduvelor de război li se acordă o indemnizaţie după cum urmează:

  • invalizilor de război:

-1.950 de lei lunar, pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate;

– 1.300 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul II de invaliditate;

– 1.170 de lei lunar, pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate;

  • veteranilor de război: 780 de lei lunar;
  • văduvelor de război dacă nu s-au recăsătorit: 780 de lei lunar.

În ce privește drepturile copiilor urmași ai persoanelor refugiate, Ordonanța de Urgență 168/2022 face specificația că aceste drepturi se acordă și se plătesc începând cu data de 1 ianuarie 2024, termenul fiind amânat pentru a doua oară. Casa Județeană de Pensii Satu Mare a înregistrat 2685 de cereri de solicitare ale acestor drepturi, s-au analizat peste 2300 de dosare și s-au emis 2056 de hotărâri de către comisia de stabilire a acestor drepturi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.