Teatru SMArt, un nou proiect al Trupei Mihai Raicu

Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord Satu Mare a câștigat finanțare pentru un proiect de educație prin cultură la care s-a dat startul începând de săptămâna aceasta.

TEATRU SMArt este destinat elevilor de liceu din județul Satu Mare, care în decurs de 10 luni vor lua parte la ateliere de scriere dramatică și teatru oferite gratuit de personal artistic calificat. Dramaturga Natalia Graur va ghida participanții ajutându-i să scrie două piese de teatru, în timp ce actorii Ioana Cheregi și Andrei Stan îi vor iniția pe tineri în tainele jocului scenic. Rezultatul acestor activități va consta în două spectacole scrise și jucate de adolescenții implicați în proiect. Premierele spectacolelor vor avea loc la Teatrul de Nord, în prima jumătate a lunii noiembrie, urmând apoi să fie jucate în incinta Bibliotecii Județene și în școli.

Pe parcursul proiectului se va crea un cadru în care conștientizarea problemelor de mediu și a discriminării, două dintre provocările majore cu care se confruntă Europa la momentul actual, vor fi abordate într-un mod creativ și practic. Totodată, prin tehnicile teatrale alese de actori, se va pune accent pe învățarea unor abilități cu impact pe termen lung în viața personală și profesională: comunicare eficientă, spontaneitate și adaptabilitate, lucru în echipă, deschidere spre a trata greșelile ca experiențe de autocunoaștere și progres, abilități de autoanaliză și autoevaluare.

Partenerii Trupei Mihai Raicu a Teatrului de Nord în acest proiect sunt:  Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare, Biblioteca Județeană Satu Mare, Consiliul Județean al Elevilor Satu Mare, Asociația FOCUS DRAMA și Asociația SAM STUDIA.

În valoare de  aproape 100.000 lei, TEATRU SMArt este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.