Anunț important pentru mamele din România

Guvernul României micșorează indemnizațiile de maternitate cu 75%, pentru mămicile care desfășoară activități independente și pentru acelea care nu au venituri.

Astfel, noul mod în care va fi acordată indemnizația pentru mame se va calcula în baza a 3 salarii minime brute pe economie, față de 12 salarii cât este acum.

Prevederile le vizează pe femeile caredoresc să păcălească statul, în anumite situații, pentru asigurări sociale de sănătate la salariul minim și concedii medicale la plafonul maxim.

Autoritățile au constatat, în anumite situații, că viitoarele mamici care desfășoară activități independente, precum și cele care nu aveau venituri, se asigurau opțional și plăteau sume mai mari timp de 6 luni pentru cele două contribuții.

Apoi, mămicile aflate în cauză renunțau la contract și la plata contribuției, însă încasau o indemnizație de maternitate uriașă pentru cele 4 luni. Astfel, s-r fi ajuns la indemnizații brute lunare și de 26.000 de lei, notează Digi24.

Conform noului model de calcul al indemnizației de maternitate, o mamă asigurată la noua bază maximă de trei salarii minime brute pe țară va beneficia de o indemnizație de maternitate de 7.650 de lei pe lună.

De cealaltă parte, mămicile spun că limitarea indemnizației de maternitate va încuraja scăderea natalității în România.

Cine poate beneficia de concediul de maternitate? O femeie însărcinată sau care tocmai a născut, fiind reglementat prin OUG 158/2005. Principala condiție pentru ca o femeie să poată beneficia în România de acest tip de concediu este să aibă deja un stagiu de cotizare de minimum șase luni în ultimele 12 luni anterioare lunii pentru care se acordă concediul.

Mămicile au dreptul la concediu de maternitate care se poate întinde pe 126 de zile, acesta fiind împărțit practic în alte două tipuri de concedii:

  • Concediu prenatal (cunoscut și sub numele de concediu pentru naștere, care durează 63 de zile)
  • Concediu postanat (tip de concediu care revine femeii după naștere și care se mai numește și concediu de lăuzie. Durata acestuia este tot de 63 de zile).

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.