Postul de manager al Spitalului Judeţean Satu Mare, scos la concurs

Postul de manager al Spitalului judetean Satu Mare a fost scos la concurs. Termenul de depunere a dosarelor este 14 martie 2023.

Proitectele de management vor fi sus’inute în data de 29 martie, iar rezultatele vor fi afisate pe 30 martie.

anunță organizarea concursului pentru ocuparea funcției de manager – persoană fizică la Spitalul Județean de Urgență Satu Mare.

Concursul va avea loc la sediul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare din  municipiul Satu Mare, str. Ravensburg, nr.1-3, Satu Mare, desfășurându-se în două etape:

  1. etapa de verificare a îndeplinirii de către candidați a condițiilor de participare la concurs – etapă eliminatorie;
  2. etapa de susținere publică și de evaluare a proiectului de management;
  • Tema proiectului de managementeste una, la alegerea candidatului, din următoarea listă de 5 teme, care va fi adaptată la problemele spitalului care organizează concursul:
    • planificarea și organizarea serviciilor de sănătate la nivelul spitalului;
    • siguranța și satisfacția pacientului;
    • managementul calității serviciilor medicale;
    • managementul resurselor umane;
    • performanța clinică și financiară a activităților spitalului.
  • La concurs se pot înscrie persoane fizice care întrunesc cumulativ următoarelecondiții:
    • a) cunosc limba română, scris şi vorbit;
    • b) sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic;
    • c) sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
    • d) au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
    • e) nu au fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
    • f) sunt apte din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
    • g) nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.
  • Dosarul de înscriere trebuie să conțină următoarele documente:
  • cererea de înscriere la concurs în care candidatul menționează funcția pentru care dorește să candideze;
  • copia certificată pentru conformitate a actului de identitate, aflat în termen de valabilitate;
  • copia certificată pentru conformitate a dovezii absolvirii unei instituții de învățământ superior medical, economico-financiar sau juridic;
  • copia certificată pentru conformitate a documentelor care atestă absolvirea cursurilor de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății și stabilite prin Ordin al ministrului sănătății, ori a diplomei de masterat sau doctorat în management sanitar, economic sau administrativ, organizat într-o instituție de învățământ superior acreditată, potrivit legii;
  • curriculum vitae;
  • adeverință care atestă vechimea în posturi cu studii universitare de lungă durată sau copie certificată pentru conformitate a carnetului de muncă;
  • cazierul judiciar sau declarația candidatului prin care acesta își exprimă consimțământul pentru obținerea extrasului de pe cazierul judiciar de către comisia de concurs conform Legii nr.290/2004 privind cazierul judiciar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • adeverință din care rezultă că este apt medical (fizic și neuropsihic);
  • declarația pe propria răspundere privind necolaborarea cu Securitatea înainte de anui 1989;
  • copie certificată pentru conformitate a actelor (certificat de căsătorie etc.) prin care candidatul și-a scimbat numele, după caz;
  • proiectul de management realizat de candidat;
  • declarație pe propria răspundere a candidatului ca proiectul de management este conceput și realizat integral de către candidat;
  • declarație pe propria răspundere că în ultimii 3 ani nu a fost constatată de către instituția competentă existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate cu privire la candidat;
  • declarația pe propria răspundere privind conformitatea cu originalul a copiilor de pe documentele depuse la dosarul de înscriere.

Calendar/Termene concurs:

  1. vizitarea spitalului de către candidați: 07.03.2023;
  2. termen limită de depunere a dosarelor la sediul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare: 14.03.2023, până la ora 15.00;
  3. selectarea dosarelor și afișarea rezultatelor: 16.03.2023, până la ora 15.00;
  4. termen pentru depunerea contestațiilor: 17.03.2023, până la ora 15.00;
  5. termen pentru soluționarea contestațiilor: 19.03.2023, până la ora 15.00;
  6. publicarea proiectelor de managernent depuse de candidați pe site-ul spitalului la data de 22.03.2023, ora 15.00;
  • manifestarea intenției de participare, la adresa de e-mail: manager@sjusm.ro, până la data de 24.03.2023, ora 15.00;
  • transmiterea întrebărilor referitoare la întrebările de management cu menționarea candidatului căruia îi sunt adresate, la adresa de e-mail: manager@sjusm.ro, până la data 28.03.2023, ora 15.00;
  • susținerea proiectelor de management: la sediul Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, sala de ședință et.VI, în data de 29.03.2023, începând cu ora 10.00;
  • afișarea rezultatelor: 30.03.2023, ora 15.00,
  • termen pentru depunerea contestațiilor: 31.03.2023, ora 15.00;
  • termen pentru soluționarea contestațiilor: 02.04.2023, ora 15.00.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.