Lovitură extrem de dură pentru proprietarii acestor mașini! Riscă amenzi usturătoare

Potrivit unei ordonanțe oficializate recent, polițiștii din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor vor putea da amenzi în cazul nepreschimbării permisului sau talonului auto ori neradierii vehiculului deținut în termenul legal, dar și pentru deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul emis în străinătate. 

Mai multe schimbări sunt stabilite, prin OG 11/2023, la Codul Rutier, scopul lor fiind armonizarea cadrului legal privind circulația pe drumurile publice. Ordonanța de față se va aplica din 2 martie 2023.

Una dintre cele mai importante schimbări stabilite este abilitarea ofițerilor și agenților de poliție din cadrul serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor de a constata și sancționa o serie de contravenții.

Mai exact, șoferii vor putea fi amendați de către acești polițiști, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pentru:

  • neîndeplinirea obligaţiei de a solicita autorităţii competente, în termenul prevăzut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de înmatriculare ori de înregistrare, în cazul în care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei şi conţinutului celor în vigoare;
  • neîndeplinirea obligaţiilor de preschimbare a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare a autovehiculului şi tractorului agricol sau forestier ori remorcii în cazurile prevăzute de lege;
  • neefectuarea radierii vehiculelor din evidență, în cazurile şi termenele prevăzute de lege;
  • deţinerea simultană a două permise de conducere naţionale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină.

Amenzile prevăzute în Codul rutier pentru contravențiile de mai sus sunt cuprinse între 580 și 2.900 de lei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.