Obținerea pașaportului în 2023. Ce acte sunt necesare și cât durează emiterea

În România, cetățenii care vor să călătorească într-o țară care nu este membră UE pot să-și facă două tipuri de pașaport: pașaport simplu temporar și pașaport simplu electronic.

Pașaportul simplu electronic se poate elibera în termen de 15 zile de la data depunerii cererii și valabilitatea acestuia diferă în funcție de vârstă.

În cazul unei urgențe, pașaportul simplu temporar se poate elibera în termen de trei zile de la data depunerii cererii și este valabil 12 luni.

În 2022, procedura de a primi un pașaport electronic simplu s-a simplificat destul de mult. Printre principalele modificări au fost introducerea procedurii de programare online și eliminarea fotografiilor fizice din dosar.

Paşapoartele simple electronice se eliberează, la cerere, tuturor cetățenilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 248/2005.

Potrivit legii nr. 248/2005, persoanele nu pot primi pașaportul dacă li s-a suspendat dreptul de a călători.

Legea mai spune că, minorii pot călători numai însoțiți de părinți sau de reprezentanții legali, după caz.

Persoanele majore care vor să călătorească în țările care se află în afara spațiului european au nevoie de următoare documente pentru eliberarea pașaportului simplu electronic.

  • Cartea de identitate valabilă, în original, împreună cu certificatul de naștere în original sau cartea de identitate provizorie după caz.
  • Documentul/chitanța în original care face dovada achitării taxei pentru pașaport care conține numărul tranzacției și datele persoanei pe numele căreia se solicită eliberarea documentului de călătorie (nume, prenume, CNP), precum și suma achitată, aferentă tipului de pașaport solicitat.
  • Paşaportul anterior, dacă acesta există.

Atât pentru copiii care au împlinit 14 ani, cât și pentru cei care nu au împlinit sunt necesare următoarele documente:

  • Cartea de identitate în original și în termen de valabilitate sau, după caz, cartea de identitate provizorie a minorului
  • Certificatul de naştere al minorului, în original.
  • Documentul/chitanța în original care face dovada achitării taxei pentru pașaport care conține numărul tranzacției și datele persoanei pe numele căreia se solicită eliberarea documentului de călătorie (nume, prenume, CNP), precum și suma achitată, aferentă tipului de pașaport solicitat.
  • Paşaportul anterior, dacă este cazul.

Pentru persoanele care au împlinit 12 ani, taxa pentru eliberarea pașaportului simplu este 258 de lei.

Pentru persoanele care nu au împlinit 12 ani, taxa pentru eliberarea pașaportului simplu este 234 de lei.

Persoanele indiferent de vârstă care doresc un pașaport simplu temporar trebuie să plătească 96 de lei.

Începând cu data de 07.09.2020, plata se se poate face la casieriile unităţilor CEC Bank, precum şi la staţiile de plată Selfpay ale CEC Bank sau online, prin platforma de plăţi virtuale Ghiseul.ro.

Valabilitatea pașaportului simplu electronic diferă în funcție de vârsta persoanei, după cum urmează:

  • 3 ani pentru minorii cu vârsta sub 12 ani.
    • 5 ani pentru persoanele cu vârsta între 12 ani şi 18 ani.
    • 10 ani pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani.

Paşaportul simplu temporar este documentul de călătorie care se eliberează cetăţenilor români care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, nu se află în una dintre situaţiile de suspendare a dreptului de a călători în străinătate și au nevoie să călătorească urgent într-o altă țară, potrivit www.mae.ro

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.