A devenit obligatorie înregistrarea contractelor de chirie

Noul an în care abia am pășit aduce mai multe modificări.Impozitul  crește, iar contractual de închiriere trebuie înregistrat la ANAF, a informat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR).

Conform OG 16/2022 de la 1 ianuarie se elimină cota forfetară de 40% și impozitul va fi astfel calculat direct la venitul brut. Acest lucru înseamnă mai simplu că în loc de 6% se va plăti 10% din venitul din chirii. Acest lucru însemna o majorare a valorii impozitului cu aproximativ 67%. Excepție de la această regulă vor face sumele obținute din arendă sau din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuințe proprietate personală, a evidențiat CECCAR.

Conform OG 16/2022, redevine obligatorie înregistrarea contractelor de închiriere la ANAF, obligativitate care a fost eliminată în 2018. Conform unor statistici Eurostat bazată pe date oficiale doar 4% dintre români au declarat că pentru locuința în care trăiesc plătesc o chirie. Totuși se estimează că numărul real al acestora este mult mai mare, ajungând chiar la 15% în orașele mari, deci există multe persoane care închiriază fără contract.

Obligația de a transmite contractele de închiriere se aplică din 1 ianuarie 2023. Transmiterea contractului de închiriere încheiat după 1 ianuarie se va face către administrația fiscală, în cel mult 30 zile de la semnare, în vreme ce pentru cele aflate în derulare, termenul de conformare este de 90 de zile. Înregistrarea contractelor de închiriere la ANAF este atât în beneficiul proprietarului, cât și chiriașului, mai ales în situația în care între acestea apar neînțelegeri între părți, a precizat CECCAR.

În ceea ce privește plata impozitului, cei care închiriază locuințele trebuie să depună Declarația unică. Declarația unică, care se poate depune prin mijloacele electronice de transmitere la distanță, mai exact prin intermediul „Spațiul privat virtual”, disponibil pe www.anaf.ro. Declarația se poate depune și în format fizic la ghișeul ANAF.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.