Se schimbă Codul Rutier. Amenzi usturătoare

Se schimbă Codul Rutier. Ministerul de Interne a lansat un proiect în dezbatere publică prin care propune modificarea a zece articole.

De exemplu, filmarea probelor practice sau înființarea unui registru unic pentru mopeduri și utilaje agricole. Mai mult, noile prevederi le vor permite ofițerilor de la ghișeu să dea amenzi.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma inițială, ofițerii care lucrează la ghișeele direcțiilor pentru permise, vor putea să constate contravenții, adică să dea amenzi, de exemplu, șoferilor care dețin simultan două permise de conducere, unul emis de România și altul emis, să presupunem, de Spania. Legea interzice asta, iar amenda poate să depășească 2.000 de lei.

Polițiștii cer prin noul Cod Rutier și înființarea unui registru de evidență a mopedurilor, macaralelor și utilajelor agricole care, în prezent, sunt înregistrate la cele peste trei mii de primării din țară.

Comisar șef Marius Petreche, șef al serviciului de examinări al DRPCIV: „S-a constatat că, în cazul unor incidente în care e nevoie să fie identificat urgent proprietarul unui astfel de autovehicul, lucrurile erau îngreunate, fiind necesară o corespondență cu primăriile. După preluarea bazelor de date, accesul la aceste informații va fi imediat”.

Noul Cod Rutier le interzice șoferilor care suferă de diferite boli să conducă fără avizul unui specialist
O altă modificare vizează filmarea examenului pentru obținerea permiselor din categoria A.

Comisar șef Marius Petreche, șef al serviciului de examinări al DRPCIV: „Măsura e benefică pentru toată lumea, așa cum se face la celelalte categorii, pentru o mai bună desfășurare a examenului și e în folosul tuturor, al candidaților și al instituției”.

Și cei care au nevoie de un permis de conducere internațional vor fi afectați de noile prevederi. Documentul este emis în prezent de Automobil Clubul Român, iar Consiliul Concurenței a cerut să fie emis de direcțiile pentru permise.

Va fi lămurită și situația celor care își pierd dreptul de a conduce în urma unei condamnări penale. Avocatul Poporului a sesizat că actualul Cod Rutier îi discriminează pe cei care au avut permis față de cei condamnați pentru infracțiuni rutiere, fără să dețină deloc carnet. Legea nu le permite să își recapete permisul decât după reabilitarea juridică, ceea ce poate dura și câțiva ani, după executarea pedepsei. În schimb, cei care nu au avut niciodată un permis, nu au această interdicție. Dispare astfel reabilitarea juridică pentru cei din prima categorie.

Noile prevederi vor rămâne în dezbatere publica până pe 15 ianuarie. După această dată, Guvernul va adopta modificările, care ar putea intra în vigoare până la finalul lunii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.