Târgul de Crăciun îşi deschide porţile în 29 noiembrie

A sosit momentul mult așteptat! Marți, 29 noiembrie se deschide oficial Târgul de Crăciun din Piața 25 Octombrie. 

,, Îi așteptăm pe sătmăreni să fie alături de noi la deschiderea Târgului de Crăciun, la momentul aprinderii luminițelor, care va avea loc la bradul din Piața 25 Octombrie, de la ora 18.00. Este un moment magic, la care ținem foarte mult și care aduce multă bucurie celor mici. Tot programul târgului este interesant, gândit astfel încât să aducă bucurie și să ne facă să simțim atmosfera sărbătorilor de iarnă”, spune primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor.

În Centrul Nou al orașului, sătmărenii vor fi întâmpinați de o atmosferă de poveste. În căsuțele colorate și frumos decorate, 30 de producători și meșteri îi așteaptă pe vizitatorii Târgului cu bunătăți, produse tradiționale, ornamente și cele mai frumoase cadouri de Crăciun.

Programul târgului este următorul:

  • 29 noiembrie – 18 decembrie între orele 14.00 – 20.00
    •    19-23 decembrie între orele 11.00 – 20.00
    •    26 decembrie – 6 ianuarie între orele 14.00 – 20.00.

În 24, 25 și 31 decembrie, respectiv în 1 ianuarie, târgul va fi închis.

Trenulețul și Atelierul Moșului

Ca o noutate a Târgului de Crăciun, în acest an, organizatorii îi vor bucura pe cei mici cu un tur realizat de Trenulețul Moșului, o activitate realizată cu sprijinul Administrației Domeniului Public Satu Mare. Trenulețul va porni în fiecare zi,  din stația amenajată în fața Centrului Comercial Someșul – centrul cumpărăturilor tale, și va face curse între orele 18.00 – 20.00.

În Atelierul Moșului oferit de Catena, cei mici vor avea parte de multe activități creative, care sunt organizate și datorită implicării meșterilor și producătorilor sătmăreni.

Activitățile sunt gândite pentru un public de toate vârstele, pentru grupuri de copiii și tineri, care își pot anunța participarea completând următorul formular: bit.ly/atelierul_mosului_2022

Programul activităților:

  • Luni, 5 decembrie, 12.00 – 13.00 –  Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani)
    •    Miercuri, 7 decembrie, 12.00 – 13.00 –  Youth in E.Motion (tineri între 12-18 ani)
    •    Sâmbătă, 10 decembrie,  14.00 – 16.00 – Treasure Hunting
    •    Duminica, 11 decembrie, 14.00 – 15.00 – Prezentare despre albine, iar mai apoi degustarea diferitelor tipuri de miere și fagure de miere cu Boda László
    •    Luni, 12 decembrie, 12.00 – 13.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani)
    •    Vineri, 16 decembrie, 12.00 – 13.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani)
    •    Sâmbătă, 17 decembrie, 14.00 – 15.00 – Atelier de creație – Atașarea prin coasere a figurinelor
    •    Duminică, 18 decembrie, 14.00 – 15.00 – Atelier de creare pastile de ceai cu Ioana Vașvari (Seva Sana)
    •    Luni, 19 decembrie, 12.00 – 13.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani)
    •    Marți, 20 decembrie, 15.00 – 17.00 – Atelier de creație și joacă pentru copii cu voluntarii de la Serviciul Maltez
    •    Miercuri, 21 decembrie, 12.00 – 13.00 – Youth in E.Motion (tineri între 12-18 ani)
    •    Marți, 27 decembrie, marți, între orele 12.00 – 13.00 – Youth in E.Motion (tineri între 12-18 ani)
    •    Miercuri, 28 decembrie, 14.00 – 15.30 – Atelier de creație și joacă pentru copii cu voluntarii de la Serviciul Maltez
    •    Joi, 29 decembrie, 16.00 – 17.00 – Atelier de creație – Ornamentație și înșiruire cu mărgele cu Mátyás Noémi
    •    Miercuri, 4 ianuarie, 14.00 – 15.30 – Atelier de creație și joacă pentru copii cu voluntarii de la Serviciul Maltez
    •    Joi , 5 ianuarie, 16.00 – 17.00 – Pauza Mare cu Lulu (copii între 3-12 ani)
    •    Vineri, 6 ianuarie, 12.00 – 13.00 – Youth in E.Motion (tineri între 12-18 ani).

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.