Cu maşina într-un cap de pod

Astăzi, la ora 08:12, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Someș” al județului Satu Mare a fost alertat să intervină la un accident rutier, în localitatea Turț.

La fața locului s-au deplasat 7 cadre militare cu o autospecială de intervenție cu modul de descarcerare și o ambulanță de prim ajutor SMURD B2 din cadrul Punctului de lucru Turț.

Un autoturism a părăsit partea carosabilă intrând într-un parapet. În autoturism au fost două persoane care au fost preluate de echipajul medical pentru acordarea primului ajutor, acestea fiind conștiente.

În sprijin, la locul intervenției s-a deplasat și ambulanța de Terapie Intensivă Mobilă cu medic.

Victimele, un barbat în vârstă de 56 ani și o femeie în vârstă de 52 ani, prezintă politraumatisme și au fost transportate la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.