Ce spune iubitul tinerei abuzate de polițistul din Cluj

Un polițist din Cluj, decorat și apreciat, ar fi agresat sexual o tânără la o petrecere de la o zi de naștere. 

Invitații au petrecut la SPA în Someșeni, iar apoi s-au retras în casa sărbătoritei de pe strada Eugen Ionesco. Când s-a dus la somn, agentul ar fi atacat-o. Fata a sunat la 112, dar şi-a chemat şi iubitul să vină să o salveze.

Polițistul a apucat să plece între timp, dar a fost găsit după câteva zeci de minute de un alt poliţist şi adus la apartamentul, unde ar fi avut loc faptele ca să dea explicaţii.

Polițistul nu și-a recunoscut vina nici în fața judecătorilor și a cerut să nu fie arestat pentru că ar avea în întreţinere un copil minor de sub 2 ani.

Cazul a fost făcut public de partenerul tinerei care a postat un mesaj dur pe reţelele de socializare: ”În această noapte acest gunoi, organ al Poliţiei Române, a violat-o pe iubita mea. Fiind beată şi mergând în altă cameră să doarmă, el a profitat de ocazie!”.

Agentul acuzat de viol a fost lăudat foarte mult de șefi, pentru că a ajutat o bătrână să traverseze strada, dar şi când a schimbat roata la o maşină care încurca traficul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.