Judecatori din mai multe tari UE, la Tribunalul Satu Mare

Marti, 8 noiembrie, Tribunalul Satu Mare a fost gazda unei delegaţii formate din 7 judecători din 6 ţări membre ale Uniunii Europene: Franţa, Germania, Italia, Olanda, Polonia şi Spania.

Judecătorii europeni au fost însoţiţi la instanţa sătmăreană de  judecătorul Alin Văsonan, din cadrul Curţii de Apel Oradea, iar din partea Tribunalului Satu Mare de judecătorul Felix Cardonel Mureşan – Preşedintele Tribunalului, judecătoarea Laura Micle – Vicepreşedintele Tribunalului, judecătorul Remus Nemeş – Preşedintele Secţiei penale a Tribunalului Satu Mare şi judecătorul Mihai Ciorcaş.

In cursul zilei de marţi, 8 noiembrie, a avut loc primirea delegaţiei la sediul Tribunalului Satu Mare, fiindu-le prezentată clădirea Palatului de Justiţie – modul de organizare şi de desfăşurare a activităţii – Birouri, Registratura, Arhiva, săli de şedinţă şi Sala Festivă, continuând cu organizarea unei sesiune de comunicări pe tema activităţii Tribunalului Satu Mare în contextul dispoziţiilor legale  naţionale şi europene.

În cadrul acestei conferinţe au fost discutate mai multe subiecte de interes pentru sistemul judiciar dintre care amintim următoarele teme: organizarea judiciară naţională şi proceduri de drept penal în dreptul intern.

Scopul acestei întâlniri a fost acela de a întări relaţiile de parteneriat între instituţii ale ţărilor membre ale Uniunii Europene.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.