A inceput programul “Litoralul pentru toti”

Azi, 28 august s-a reluat programul social „Litoralul pentru toţi”, care asigură cazarea turiştilor în staţiunile de la Marea Neagră la tarife cu până la 75% mai mici decât cele din vârf de sezon.

Potrivit datelor prezentate de asociaţiile patronale din turism, se estimează că la acest program vor participa peste 100 de hoteluri, care vor pune la dispoziţe aproximativ 10.000 de locuri de cazare, iar sejururile pot fi achitate şi cu vouchere de vacanţă.

Pentru o noapte de cazare fără mic dejun, tarifele încep de la 35 de lei de persoană la un hotel de trei stele, pentru o vacanţă de minimum cinci zile, potrivit Rador. Pentru cei care preferă cazare cu servicii de masă all-inclusive, tarifele încep de la 215 lei pe noapte de persoană, la un hotel de trei stele, pentru minimum două nopţi de cazare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.