Catedrala din Satu Mare va primi un fragment din moaștele Sf. Constantin Brâncoveanu

 

Cu binecuvântarea Patriarhului Daniel, Parohia „Sfântul Gheorghe” – Nou din Capitală oferă Catedralei din Satu Mare un fragment din moaștele Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu.

În acest context, vor fi duse la catedrala sătmăreană, pentru 3 zile, și moaștele Sfântului Ierarh Nicolae din patrimoniul Bisericii „Sf. Gheorghe”-Nou. Acestea vor putea fi cinstite la Catedrala din Satu Mare în perioada 26-29 august 2022.

Delegația care va duce cinstitele moaște la Satu Mare va fi condusă de preotul paroh Emil Nedelea Cărămizaru, informează Sectorul Cultural și comunicații media al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Catedrala din Satu Mare are hramurile „Adormirea Maicii Domnului” şi „Sfinţii Martiri Brâncoveni”.

Moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu au fost aduse în Biserica „Sfântul Gheorghe” – Nou din Bucureşti, în anul 1720, de către doamna Maria, soţia sfântului domnitor.

Sfinţii Martiri Brâncoveni Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, au fost canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în data de 19 iunie 1992.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.