Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că de luna viitoare va fi lansat Programul privind casarea masinilor uzate.
Anunțul a venit de la Laurențiu Neculaescu, președintele instituției, care mai spune că acest program va permite ca mașinile mai vechi de 15 ani să fie scoase din uz.
Președintele AFM a mai spus că programul va avea o valoare de 500 de milioane de lei, el urmând să fie implementat din septembrie cu ajutorul unităților administrativ-teritoriale (UAT).
Proprietarii care decid să își caseze masina vor primi suma de 3.000 de lei, aceasta fiind suportată de bugetul AFM și de bugetul local. De asemenea, proprietarii nu sunt obligați ca din acești bani să își cumpere un autovehicul nou.
„Acest program a rezultat în urma angajamentului României prin PNRR că până în 2026 vom casa un număr de 250.000 de autovehicule mai vechi de 15 ani. Este un program prietenos cu mediul, dar nu ştiu cât de prietenos cu bugetele unităţilor administrativ-teritoriale, în sensul că noi vom acorda o primă de casare a unei maşini mai vechi de 15 ani sau cu o normă de poluare Euro 3 sau mai jos de Euro 3. Această primă de casare va fi de 3.000 de lei, din care 1.500 de lei suportă AFM, iar 1.500 de lei vor trebui suportaţi din bugetul propriu al fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a afirmat şeful AFM.
Șeful AFM mai spune că acest program va fi influenţat direct de sumele prevăzute în bugetele locale cu această destinaţie.
Potrivit președintelui AFM, administrațiile locale vor fi cele care vor aplica pentru acest program, în cadrul unei sesiuni de înscriere. Astfel, un solicitant poate obține finanțare pentru cel mult 100 de autovehicule uzate, pentru UAT cu o populație de până la 1.000 de locuitori.
Dacă UAT-ul are o populație cuprinsă între 1.001 și 5.000 de locuitori, atunci finanțarea se dă pentru 500 de mașini uzate. Pentru un UAT cu o populație cuprinsă între 5.001 și 10.000 de locuitori se poate obține finanțare pentru 1.000 de mașini uzate.
De asemenea, UAT-urile cu o populație cuprinsă între 10.001 și 50.000 de locuitori vor primi finanțare pentru 5.000 de mașini uzate, iar UAT-urile cu o populație cuprinsă între 50.001 și 200.000 de locuitori vor primi finanțare pentru 20.000 de mașini uzate.
Nu în ultimul rând, UAT-urile cu o populație de peste 200.001 locuitori vor primi finanțare pentru 50.000 de mașini uzate.