Inchisoare pe viata pentru barbatul care a ucis doi soti din Satu Mare si a violat-o pe femeie

Bărbatul de 43 de ani, Ioan Melciu, care a ucis cu un cuțit doi soți dintr-o comună din Satu Mare, violând-o pe femeie, își va petrece restul vieții în închisoare.

Curtea de Apel Oradea i-a respins, săptămâna trecută, apelul și a menținut pedeapsa cu detențiunea pe viață aplicată de Tribunalul Satu Mare. De doar o lună a avut nevoie instanța orădeană să dea hotărârea prin care a păstrat și nivelul daunelor morale – de 1.000.000 de lei – pe care violatorul-ucigaș a fost obligat să le plătească fiicei celor doi soți.

Tragedia s-a petrecut pe 17 iunie 2021, în satul Târșolț. În acea seară, după ora 22:00, Ioan Melciu se întorcea de la barul din centrul localității, iar pe drumul spre casă a văzut ușa locuinței victimelor deschisă. I-a auzit pe cei doi soți vorbind într-o altă încăpere, dar el s-a dus spre dormitorul acestora. A trecut printr-o bucătărie de unde a lua două cuțit, iar în hol a văzut telefonul fix, pe care l-a scos din priză.

A stat ascuns după uşa de la intrare, până când bărbatul de 83 de ani și soția lui, de 76 de ani, au mers la culcare. A mai așteptat aproximativ un sfert de oră după care a intrat peste victime.

”L-a atacat pe bărbat cu unul dintre cuţite, aplicându-i două sau trei lovituri la nivelul pieptului şi gâtului. Femeia s-a apropiat de ei, dar a împins-o spre patul ei si a lovit-o pe aceasta în spate de două-trei ori cu același cuţit”, au stabilit anchetatorii, potrivit sentinței Tribunalului Satu Mare.

Melciu a batjocorit-o apoi pe femeie, iar la final a lovit-o cu cuțitul în zona gâtului. După comiterea crimelor, a șters o parte din sânge cu un prosop pe care l-a aruncat apoi în sobă. Decis să șteargă urmele, a dat drumul buteliei de gaz și a dechis un ochi de la aragaz. A luat un obiect de îmbrăcăminte și i-a dat foc cu bricheta, după care a ieșit din cameră, închizând ușa cu cheia.

A mers apoi într-o bucătărie de vară și, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, a luat mâncare și bere din frigider, aruncând în chiuvetă cele două cuțite pline de sânge. După aproape două ore a plecat din casa victimelor, îndreptându-se spre propia locuință.

Cadavrele soților uciși de Melciu au fost găsite a doua zi, după ce, speriată că părinții săi nu-i răspundeau la telefon, fiica celor doi bătrâini, stabilită în Statele Unite, i-a alertat pe vecini și pe polițiști.

Criminalul a fost prins la scurt timp și și-a recunoscut faptele. În timpul anchetei au ieșit la iveală informații terifiante despre trecutul lui Ioan Melciu, cunoscut în sat ca un individ periculos, care avea la activ și alte fapte cu violență. O localnică le-a povestit polițiștilor că ucigașul ai violase și alte femei – peste una intrând în casă pe hornul casei, astfel că sătenii ajunseseră să își închidă ușile noaptea, de frica lui.

Chiar cu câteva zile înaintea comiterii crimelor, Judecătoria Negrești Oaș confirmase măsura controlului judiciar dispusă față de Melciu într-un alt dosar în care era acuzat de viol. Ulterior, în luna septembrie 2021, individul a fost condamnat pentru această acuzație la 5 ani de detenție.

Sentința Tribunalului Satu Mare a fost dată pe 7 iulie 2022, iar apelul declarat de Ioan Melciu a fost respins de Curtea de Apel Oradea după doar o lună de judecată și două termene, ceea ce arată că probele împotriva inculpatului au fost zdrobitoare.

Sursa: www.bihorjust.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.