319 ani de la moartea lui Pintea Viteazul. Haiducul a trecut si prin tinuturile Satmarului

Azi, 14 august, se împlinesc 319 ani de la moartea lui Pintea Viteazul la poarta de sud a Cetății Baia Mare, adică acolo unde e acum Piața de Alimente și Turnul (Bastionul) Măcelarilor, turn care era de fapt de apărare a porții cetății.

Grigore Pintea, cunoscut în istorie și în folclor drept Pintea Viteazul, s-a născut la 25 februarie 1670, în familia nobiliară de români Cupșa, în satul Măgoaja, fostul comitat Solnoc-Dăbâca, acum actualul județ Cluj. O parte a copilăriei sale și-a petrecut-o la vărul său, nobilul Crăciun, iar apoi a mers împreună cu el la cea mai bună școală românească, în Aiud1 . A început să cutreiere mai multe orașe, să învețe mai multe limbi, fiind trimis la Viena să studieze la școli înalte, unde a învățat și taina armelor2.

De numele lui Pintea Grigore sau Pintea Viteazul, supranumit de Ovidiu Densușianu „cel mai important român al secolului al XVII-lea”, se leagă o serie de legende cu comori ascunse și aparate de zbor. Potrivit documentelor vremii, Pintea Viteazul este originar din Măgoaja (județul Cluj).

Haiducul care a trecut și prin ținuturile Sătmarului a fost împușcat mortal în timpul asediului cetății Băii Mari, în apropiere de Bastionul Măcelarilor.

Csoma G. M. scrie în lucrarea sa „Baia Mare 670”, care a văzut lumina tiparului în 1999 că „Documentele vremii semnalează prima dată prezenţa lui Pintea şi a haiducilor săi în jurul oraşului Baia Sprie în anul 1694. Într-o scrisoare adresată judeţului de atunci al Băii Mari, Bethlen Miklos, un aristocrat ardelean, relatează faptul că haiducii au atacat nişte comercianţi greci în Munţii Maramureşului, în luptă căzând cinci haiduci din cei 35 de atacatori, mulţi alţii rănindu-se. În lupta lor, haiducii au fost sprijiniţi de locuitorii satelor.

În anul 1697, haiducii lui Pintea s-au retras către Lăpuş în speranţa acestui sprijin. La 14 august 1697, conducerea comitatului Maramureş face cunoscut comitelui din Solnoc-Dobâca acţiunea de urmărire a haiducilor, menţionând că haiducii au fost sprijiniţi şi de către locuitorii satelor Kracsfalva (Mara) şi Hotinka (Hoteni) din plasa Şugatag”.

La sfârșitul veacului al XVII-lea, în 1699, atacurile haiducilor au devenit din ce în ce mai periculoase, astfel că, Fredericus, căpitanul Cetății Sătmarului s-a ocupat personal de prinderea haiducilor.

„După cum rezultă dintr-o scrisoare datată din 2 ianuarie 1700, Pintea, împreună cu câţiva ortaci, este prins în Satu Mare, însă Fredericus îl graţiează, semnând chiar o înţelegere cu el, potrivit căreia Pintea primeşte ajutor pentru întreţinerea cetelor sale, se interzice folosirea denumirii de tâlhar la adresa oamenilor săi, haiducii, în schimb renunţă la acte prin care ar provoca dezordinea. Împăratul Leopold promite pentru capul lui Pintea în anul 1701, 500 de taleri imperiali”, se arată în lucrarea lui Csoma.

Trebuie spus că în timpul împăratului Leopold I, obligațiile fiscale și militare introduse de stăpânirea austriacă în Transilvania au determinat o amplă mișcare de rezistență (răscoala curuților). Principele Francisc Rákóczi al II-lea a declanșat o „luptă de eliberare națională”, bazându-se atât pe sprijinul țărănimii iobage, cât și pe ajutorul promis de regele Franței (Ludovic al XIV-lea) și țarul Rusiei (Petru cel Mare).

Grigore Pintea a făcut parte, cu rang de căpitan, din armata lui Francisc Rákóczi al II-lea. Din documentele epocii reiese că Pintea a fost un om instruit, cunoștea mai multe limbi străine, era un bun diplomat și negociator.

În primăvara anului 1703, mai multe orașe din nordul Transilvaniei (Zalău, Sătmar, Bistrița, Dej, Sighet) cad în mâna răzvrătiților. Armata lui Pintea a pornit să cucerească cetatea Baia Mare.

Impresionat de gestul acestuia, Francisc Rakoczi al II-lea îl aminteşte în memoriile sale: „o veste prea plăcută m-a cuprins, căci Pintea, lotrul faimos din Meseş, de origine valah, să-şi dovedească credinţa ce-mi păstrează, tăbărâse sub zidurile cetăţii Baia Mare … Voia sau să ocupe cetatea în numele meu sau să silească locuitorii să treacă de partizani ai mei”.

În luna august, orașul era sub asediu. În urma unei ambuscade, Pintea este împușcat mortal (14 august) în fața porții de sud a orașului, în apropiere de Bastionul Măcelarilor.

Despre haiducul Pintea circulă o serie de legende printre care cea referitoare la comoara sa pe care ar fi ascuns-o în Munții Gutâi dar și la un aparat de zbor pe care acesta l-ar fi confecționat.

Referitor la comoara lui Pintea Viteazul se spune că aceasta se află într-o pivniță mare săpată într-o stâncă. Pivniţa era încuiată cu o uşă mare de fier, ale cărei chei le avea doar Pintea.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.