Telefoane false vândute cu mii de lei

Falsuri vândute pe internet drept telefoane scumpe de ultimă generație – asta au descoperit polițiștii după mai multe descinderi în Capitală. Indivizii aduceau telefoanele în cutii sigilate, care erau similare cu cele originale. Abia după ce începeau să le folosească, oamenii își dădeau seama că au fost înșelați.

Polițiștii au probe că suspecții au pus la punct un plan să îi păcălească pe oameni prin intermediul unui site de vânzări.

După ce clienții se arătau interesați de telefoanele vândute pe internet, avea loc și întâlnirea cu șarlatanii. Acolo aceștia aduceau o cutie care era identică cu cea originală și, când era deschisă, și telefonul părea original și nu un fals. Mai multe persoane și-au dat seama că au fost înșelate și au apelat la poliție.

Telefoanele erau vândute cu prețuri cuprinde între 3.000 și 6.000 mii de lei. Zeci de persoane au fost păcălite.

În urma probatorului administrat, 9 persoane au fost reținute pentru 24 de ore. În fapt, din 2018 și până în prezent, aproximativ 20 de persoane fizice au înșelat 70 de persoane vătămate.

Membrii grupării au reușit să vândă telefoane false în valoare de 250 de mii de lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.