VACANŢĂ FĂRĂ RISCURI ȘI MAI ALES FĂRĂ DROGURI

Pe parcursul vacanţei de vară 2022, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Satu Mare, structură teritorială a Agenției Naționale Antidrog, implementează campania de informare cu privire la riscurile medicale, psihologice şi sociale ale consumului de tutun, alcool şi droguri „VACANŢĂ FĂRĂ RISCURI!”.

Prin această campanie estivală, CPECA Satu Mare îşi propune să îndrume copiii şi tinerii să adopte un stil de viaţă sănătos ca alternativă la consumul de droguri, în cadrul programelor de petrecere a timpului liber şi de a creşte nivelul de informare şi sensibilizare cu privire la aspectele medicale, psihologice şi sociale ale consumului şi dependenţei de tutun, alcool şi droguri.

Activitățile campaniei se desfășoară în zonele de agrement, tabere, case de tip familial, aflate în subordinea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Satu Mare, precum şi în centre de zi ale instituţiilor publice şi organizaţiilor neguvernamentale din judeţul Satu Mare.

Peste 500 de copii şi tineri au fost cooptați în activități de informare şi educare desfășurate de specialiștii antidrog și au conștientizat riscurile medicale, psihologice şi sociale la care se expun în urma consumului  de tutun, alcool şi droguri.

Copiii şi tinerii sunt încurajați să manifeste o atitudine precaută față de fenomenul consumului de substanțe psihoactive, să se informeze despre droguri și efectele lor din surse credibile și să cunoască serviciile medicale, psihologice și sociale disponibile la nivel local pentru consumatorii de droguri.

Campania se adresează, de asemenea, și comunității, subliniind importanța unei atitudini responsabile și vigilente  din partea adulților: părinți, educatori, asistenți sociali sau reprezentanți ai autorităților cu atribuții în domeniu, pentru a descuraja consumul în rândul tinerilor și pentru a avea cu toții o VACANȚĂ FĂRĂ RISCURI!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.