Duminică, 31 iulie, s-a încheiat recenzarea pentru Recensământul Populației și Locuințelor 2022. Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Satu Mare, în județ au fost completate peste 317.496 chestionare, ce reprezintă 97,50% din populația rezidentă țintă, estimată la 1 decembrie 2021.
Pe 31 iulie 2022, a fost finalizată ultima etapa de colectare a datelor de recensământ atât prin deplasarea recenzorilor la adresele de reședință obișnuită a populației care nu s-a autorecenzat online în perioada 14 martie – 27 mai 2022, cât și prin colectarea datelor de la punctele de recenzare fixă.
Până la finalul zilei de 31 iulie, ultima zi de recenzare, s-au înregistrat la nivelul țării 18,15 milioane de persoane, reprezentând 95,4% din populația rezidentă țintă estimată a României la 1 decembrie 2021 (19,02 milioane persoane), iar în județul Satu Mare 317.496 chestionare completate pentru persoane, reprezentând 97,50% din populația rezidentă țintă estimată la 01 12 2021, situându-ne astfel pe locul 20 în ierarhia județelor.
După încheierea perioadei de colectare a datelor, conform art. 22 din O.U.G nr 19/2020, „se realizează asigurarea completitudinii datelor individuale privind persoanele, gospodăriile, locuinţele şi clădirile.
Aceasta se realizează prin imputare prin metode statistice, din surse statistice şi administrative, pentru acele unităţi statistice pentru care nu există un formular completat cu date, în conformitate cu metodologia prevăzută la art. 9 alin. (4).” Metodologia de imputare statistică ce se va aplica pentru recensământ a fost aprobată în iulie 2021, de către Comisia Centrală pentru Recensământul Populației și Locuințelor (CCRPL2021).
Primele rezultate ale Recensământului Populației și Locuințelor runda 2021 (RPL 2021) vor fi diseminate în cursul lunii decembrie 2022, urmând ca datele complete și finale să fie făcute publice la finalul anului 2023.
”Țin să le mulțumesc primarilor, conducerii Direcției Județene de Statistică Satu Mare și nu în ultimul rând tuturor sătmărenilor pentru implicare” a transmis prefectul Radu Roca.