Patru cetățeni din Congo, opriți în județul Satu Mare. Au vrut să ajungă în vestul Europei

Poliţiştii de frontieră din cadrul SPF Carei au depistat patru cetățeni străini care intenționau să iasă ilegal din țara noastră, pentru a ajunge în vestul Europei.

În data de 31 iulie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Carei, în cooperare cu lucrători din cadrul SPF Berveni, au organizat și desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale, în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 17.00, polițiștii de frontieră au depistat, în localitatea Cămin, patru cetăţeni străini (doi bărbați și două femei) care nu îşi justificau prezenţa în zonă şi nu au putut să prezinte documente de identificare. Persoanele în cauză au fost conduse la sediul SPF Carei pentru cercetări.

Din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre cetățeni din Congo, având vârste cuprinse între 28 și 47 de ani. Cei patru au intrat legal în România, cu toții au fost solicitanți de azi în țara noastră, au avut documente temporare, dar acestea au expirat. Împreună au încercat să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.