Sfântul Ilie este sărbărtorit în calendarul creștin ortodox în fiecare an pe data de 20 iulie. În aceeași zi se sărbătorește și Ziua Aviației Române, iar Sfântul Ilie este considerat şi ocrotitorul aviatorilor.
Ce sa nu faci în aceasta zi:
În ziua de Sfântul Ilie nu trebuie să lucrezi la câmp pentru că astfel vei atrage mânia sa și va arunca cu grindină și fulgere asupra recoltelor.
În unele zone ale țării se crede că cei care pornesc la drum în ziua de Sfântul Ilie vor fi loviți de fulgere.
Se spune că dacă în această zi va ploua, pomii își vor strica roadele, iar recolta va fi săracă.
În popor se spune că diavolii se ascund mai mult în lemnul de carpen, de aceea acest lemn nu este folosit în gospodărie și e bine ca oamenii să nu se ascundă sub un carpen pe vreme de furtună.
Dacă în ziua de Sfântul Ilie este furtună, nu trebuie să se deschidă nici uşile nici geamurile caselor, ca nu cumva să se ascundă vreun diavol ce fuge de furia Sfântului.
Nu se consumă mere decât după ce au fost duse la biserică pentru a fi sfințite. Potrivit tradiției, cine consumă mere înainte de a fi sfințite în ziua de Sfântul Ilie, după moarte va avea parte numai de mere, care însă vor dispărea atunci când va dori să le atingă. În schimb, merele sfințite se vor transforma în mere de aur pe lumea cealaltă.
La fel ca la orice altă sărbătoare importantă, și în ziua de Sfântul Ilie sunt respectate numeroase tradiții și obiceiuri, în funcție de fiecare zonă a țării în parte.