Si-a prezentat raportul de activitate

Managerul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Robert Laszlo, și-a prezentat raportul de activitate pentru anul 2021. Acesta a vorbit despre realizările ultimului an, dar și despre planurile de viitor.

În 2021 numărul de beneficiari ai programelor culturale desfășurate de instituție a sporit substanțial ca urmare a mutării unei mari părți a activității în mediul online. Numărul accesărilor de către beneficiari a tuturor programelor/ proiectelor culturale derulate de CJCPCT (fizice și virtuale) a fost de aproximativ 125.000. Dintre acestea, un număr de 72.000 au fost accesări la spectacolele fizice și virtuale.

Anul trecut s-a editat sub egida instituției și cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Satu Mare un număr de 22 proiecte editoriale, însumând 39 de apariții. În 2021 Centrul de Creație Satu Mare a fost partener într-un proiect cultural absolut inedit dedicat bisericilor de lemn codrenești, finanțat de către Administrația Fondului Cultural Național. O premieră în activitățile proiectului este și realizarea a nouă scurte filme documentare care prezintă bisericile de lemn din Zona Codrului.

Promovarea tradițiilor s-a realizat de exemplu și printr-un turneu al Ansamblului Folcloric al Județului „Doruri sătmărene” în Europa, la invitația Uniunii Mondiale de Folclor – Italia, prin Târgul Produselor Sătmărene, sau prin realizarea de filme documentare privind valorile instante ale veșniciei din județ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.