Preț uriaș pentru o camera de cămin la UNTOLD 2022

Ca și anii trecuți, pentru UNTOLD se închiriază și căminele, dar prețurile sunt mult mai mari. Astfel, o cameră de cămin studențesc în Cluj-Napoca a ajuns să se închirieze cu 500 de euro, în cele 4 zile de festival.

Până la UNTOLD 2022 mai sunt trei săptămâni. În Hașdeu, se închiriază o cameră cu 500 de euro, care în mod normal costă 100 de lei pe săptămână.

Cel mai mare festival de muzică din România și unul dintre cele mai mari din lume bate un record privind costul cazării.

Pentru că vor fi circa 100.000 de festivalieri pe zi, cazările sunt insuficiente.

Astfel, pachetul la un hotel de cinci stele, pentru patru nopţi de cazare cu mic dejun, în perioada 4-8 august, a ajuns la 15.000 de lei (n.red. 3000 de euro) în camera dublă standard şi 17.000 de lei în camera dublă premium. Vorbim și despre cel mai nou hotel din Cluj, care are locația chiar în festival. 

Untold are loc între 4 şi 7 august la Cluj-Napoca pe stadionul Cluj Arena şi avea opt scene. Preţul unui bilet cu acces general pentru o zi porneşte de la 50 de euro, iar abonamentul pentru patru zile de festival ajunge la 159 de euro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.