La data de 8 iulie, polițiștii rutieri au oprit în trafic, pe DJ 194C, între localitățile Odoreu și Botiz, un autoturism, la volanul căruia se afla un tânăr, de 25 de ani, din Satu Mare.
În urma testării conducătorului auto, cu aparatul Drugtest, rezultatul a fost pozitiv la consumul de substanțe psihoactive, respectiv cocaină și metamfetamină.
La aceeași dată, polițiștii rutieri, au identificat, în trafic, la volanul unui autoturism, un tânăr, de 19 ani, din Satu Mare.
Conducătorul auto a fost testat cu mijlocul tehnic certificat Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la consumul de canabis, metamfetamină și benzilpiperazină.
În ambele cauze, s-au deschis dosare de urmărire penală, în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către persoane care se află sub influența substanțelor psihoactive.