Recomandari in cazul Codului Rosu de discomfort termic

Azi (30 iunie) și vineri, 1 iulie, în zonele joase din județele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș și Bistrița-Năsăud se vor înregistra temperaturi maxime extreme, ce vor atinge și depăși recordurile absolute ale perioadei.

Acestea se vor situa în jurul valorilor de 38…39 de grade în județele Arad, Bihor și Satu Mare. Pe parcursul nopților temperaturile se vor menține ridicate și doar în orele dimineților se vor înregistra valori în general de 20…24 de grade.

Ținând cont de temperaturile ridicate, vă recomandăm să:

– Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;

– Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;

– Beţi zilnic 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete.

– Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;

– Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă;

– Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;

– Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.