La sfârșitul săptămânii, Satu Mare devine capitala muzicii și a artei stradale

În perioada 1-3 iulie, Primăria Municipiului Satu Mare, Centrul cultural G.M. Zamfirescu și Asociația Culturală pentru Tinerii din Satu Mare organizează din nou unul dintre cele mai spectaculoase evenimente cultural-artistice, Street Music Festival.

Pe parcursul celor 3 zile, în mai multe locații amenajate în municipiu, cei peste 20 de artiști invitați vor susține 100 de spectacole în fața publicului sătmărean și a celor care vizitează Satu Mare în  acest weekend.

La fel ca în anii precedenți, festivalul se va desfășura în zona centrală a orașului, în mai multe puncte prestabilite. Pe Bulevardul Transilvania, la baza pasarelei construite recent pentru bicicliști, se va situa primul punct artistic, urmată de scena intitulată Ecomatrix amplasată în Centrul Nou, recent renovat, următoarele două puncte fiind amenajate în zona de evenimente de pe pasajul Corneliu Coposu – aici fiind amplasată scena principală pe care vor evolua muzicienii stradali și formațiile de tip brass bands, iar la baza pasajului unde va fi scena TransPink. Artiștii pot fi vizionați și ascultați și pe strada Decebal, unde va fi petrecere de excepție seară de seară, iar la Casa Vecsey, în curte, publicul va putea savura producții de muzică electronică.

Artiștii care vor evolua pe străzile municipiului Satu Mare vor sosi din peste 10 țări din Europa, dar și de pe alte continente. 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.