Șoferii care provoacă accidente mortale ar putea fi condamnați pe viață

Șoferii care provoacă accidente mortale ar putea primi condamnări pe viață, potrivit noii legislații din Marea Britanie, care va intra în vigoare săptămâna aceasta, relatează BBC.

Judecătorii vor putea pronunța condamnări pe viață în cazul șoferilor periculoși care provoacă accidente mortale și șoferilor neglijenți care ucid în timp ce sunt la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.

În prezent, pedeapsa pentru infracțiunile de acest gen este de maxim 14 ani de închisoare.

Cei responsabili se vor confrunta acum cu posibilitatea de a-și petrece restul vieții în spatele gratiilor”, a spus ministrul Justiției Dominic Raab.

Modificările intră în vigoare ca parte a Legii privind poliția, criminalitatea, sentințele și instanțele.

Noua legislație va incrimina, de asemenea, vătămarea corporală gravă ca urmare a conducerii neglijente, ceea ce înseamnă că cei care provoacă răni pe termen lung, sau permanente, se vor confrunta și cu pedepse mai aspre.

Modificarea legii a fost anunțată pentru prima dată în 2017 și intră în vigoare marți.

Înăsprirea pedepselor se va aplica infracțiunilor comise în Anglia, Scoția și Țara Galilor, dar nu și Irlanda de Nord, care are legi separate privind siguranța rutieră.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.