Un absolvent de clasa a opta a fost resuscitat la banchet, după ce a căzut inconștient sub ochi colegilor și ai profesorilor. Tatăl băiatului este unul dintre profesorii școlii.
Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri, la un restaurant de lux din Suceava, unde elevul petrecea la banchet. Se pare că băiatul, cunoscut cu o formă gravă de epilepsie, se afla la masă cu colegii lui când i s-a făcut rău și a căzut secerat.
Ambulantierii au efectuat minute bune manevre de resuscitare. Inima băiatului a repornit și a fost transportat de urgență la spital. El a rămas internat la Terapie Intensivă, sub monitorizarea medicilor. Din nefericire, acesta a decedat în această dimineață.
Medicii de la UPU au prelevat probe de sânge și polițiștii au deschis o anchetă pentru a se stabili din ce cauză s-a oprit inima băiatului și dacă a consumat substanțe toxice.