Șofer român, găsit mort în cabina TIR-ului în Italia

Un bărbat român, în vârstă de 45 de ani și care lucra ca șofer de TIR, a fost găsit mort în cabina automarfarului său în după-amiaza zilei de luni, 13 iunie 2022, într-o parcare din zona industrială Pip 1 din orașul italian Treviglio, provincia Bergamo (Lombardia).

Din primele informații relatate de publicația locală Prima Treviglio reiese că alarma a fost trasă de angajatorul conaționalului, care a observat că marfa transportată de acesta nu a ajuns la destinație.

Un echipaj de poliție, sosit în parcarea unde se afla șoferul român cu TIR-ul, a găsit trupul neînsuflețit al acestuia în cabină. Polițiștii au solicitat imediat intervenția unei ambulanțe, dar pentru bărbatul decedat nu s-a mai putut face nimic.

Paramedicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viața românului nostru.

Primele investigații arată că decesul ar fi fost provocat de un infarct, în urmă cu circa 8-10 ore înainte de a fi găsit, iar pe corpul bărbatului român sau în cabina sa nu au fost descoperite semne de violență.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.