Curtea de Apel Oradea a anunțat organizarea unui concurs de ocupare a cinci posturi vacante de grefier la trei instanțe din județele Bihor și Satu Mare. Locurile sunt pe perioadă determinată, iar concursul va avea loc pe 10 septembrie 2022.
Cele cinci posturi de grefier sunt disponibile la:
– Curtea de Apel Oradea – 1 post
– Tribunalul Bihor – 3 posturi
– Judecătoria Carei – 1 post.
La concurs se pot înscrie persoane care au cetățenia română și domiciliul în țară, au studii superioare juridice, se bucură de o bună reputație, posedă cunoștințe de operare pe calculator și de dactilografiere și nu au antecedente penale și nici cazier fiscal.
Cererile de înscriere, însoțite de documentele necesare, trebuie trimise exclusiv prin poștă sau servicii de curierat, până pe 5 august inclusiv, pe adresa Curții e Apel Oradea, Parcul Traian, nr. 10. Taxa de concurs este de 200 de lei.
Concursul organizat pe 10 septembrie 2022 va consta în susținerea unei probe practice eliminatorii de verificare a cunoștințelor de operare pe calculator și a unei probe scrise din procedură penală, procedură civilă și organizare judiciară.