Samfest Jazz & Wine aduce jazzul mai aproape

Timp de 4 zile, 15, respectiv 17-18-19 iunie, Satu Mare va răsuna în ritmuri de jazz de excepție, căci Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu Satu Mare continuă tradiția de peste un deceniu și organizează și în acest an festivalul de jazz intitulat Samfest Jazz & Wine. Evenimentul se va desfășura în Satu Mare, Parcul Dr. Fátyol Rudolf, zona Turnul Pompierilor.

Pentru cunoscătorii genului, noțiunea de Samfest nu este ceva nou, căci festivalurile organizate de-a lungul anilor sub egida Samfest (jazz, rock etc.) s-au bucurat mereu de o mare notorietate, fiind apreciate nu doar de publicul sătmărean, dar și de publicul sosit din alte județe, ba chiar și din țările vecine.

Așadar, seria evenimentelor Samfest revine și în 2022 cu Samfest Jazz & Wine, care va aduce pe scenă artiști de excepție din lumea jazz-ului, care vor presta atât melodii de jazz clasic, cât și noutăți în materie. Scopul comun este de a aduce mai aproape de iubitorii genului muzica ce îmbină într-un mod extraordinar elementele sonore de funky, electro și mahala.

Începem cu jazz in the church

În 15 iunie, începând cu ora 19.00, festivalul debutează cu un concert tip jazz in the church, iar locația inedită unde se va desfășura primul concert este Sinagoga de pe str. Decebal.

Locația sinagogii este specială din prisma acusticii extraordinare, aceasta nefiind prima ocazie când muzica jazz răsună în acest ambient.

Concertul extraordinar va fi susținut de Sárik Péter Trió X BartókSárik Péter fiind unul dintre cei mai cunoscuți artiști ai genului muzicii jazz din Ungaria, evoluând de-a lungul anilor alături de diferiți artiști internaționali pe scenele din Europa, participând la competiții internaționale de muzică jazz atât în SUA, cât și în Anglia. Sárik Péter Trió X Bartók va încânta publicul cu un concert extraordinar de muzică clasică și jazz, în sala mare de la Sinagoga de pe strada Decebal.

Participarea publicului la acest concert este gratuită.

Trei zile de super festival

Apoi, timp de trei zile consecutive, în zilele de 17, 18 și 19 iunie, publicul sătmărean va avea parte de prestații muzicale de excepție, iar pentru o ambianță perfectă de festival, alături de muzica jazz ce va răsuna, publicul se va putea delecta cu cele mai bune vinuri sătmărene. Artiști de renume din lumea jazz-ului vor evolua pe scena festivalului, fiind vorba despre artiști precum:

DELADAP – pionierii genului electro-nu-swing originari din Viena, care prin muzica lor creează o adevărată fuziune între jazz, swing, EDM și rădăcinile balcanice, care întotdeauna ridică publicul în picioare la concerte.

ETUK UBONG & the Etuk Philosophy – au dezvoltat un stil muzical cu totul original și deosebit, pe care cunoscătorii îl numesc „Earth music”, numit de către Seun Kuti ca fiind „unul dintre cele mai bune lucruri provenite din Lagos”.

HUGO KANT este pseudonimul sau numele de scenă pentru muzicianul și producătorul francez Quentin Le Roux, care și-a început cariera solo cu 11 ani în urmă, lucrând de-a lungul anilor și cu alți artiști renumiți din industrie.

Mike Parker’s Trio Theory – este o trupă care transmite prin prezența sa electrizantă, stilul de jazz all-acoustic publicului iubitor al genului. Este o sinteză ingenioasă între toate stilurile muzicale și este tot ce trebuie să fie jazz-ul: original, proaspăt, imprevizibil și crează simbioză într-un grup.

Blazzaj – ne duce într-o călătorie a stilului funky încă din anul 1998, trupa reușind să inventeze un dispozitiv complex, plin de dinamică și culoare, explodând de energie, scris în oglindă și citit BLAZZAJ.

Sorin Zlat Trio – aduce pe scenă muzică de jazz standard, compoziții proprii, abordând o fuziune de stiluri precum cool jazz, latin, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă.

Zmei3 – trupa românească vine direct din Berlin cu un stil muzical de excepție intitulat Rough Romanian Soul – indie-pop cu improvizație de jazz, cu atitudine punk-rock și cu un sound experimental cu accente psihedelice. Cu o experiență de peste 10 ani în industria muzicii, trupa va evolua în cadrul festivalului oferind cântece de dragoste și nu numai, redate într-o notă extrem de personală.

JazzyBIT este un trio de loud jazz din Timișoara ce oferă o combinație energică de jazz și rock, presărată cu blues, latin și funk.

Jazzpar Trio redau pe scenă atmosfera pariziană a anilor 30, atât din punct de vedere auditiv prin melodiile lor, cât și din punct de vedere vizual, creând o atmosferă în stilul Gypsy Jazz cunoscut și sub numele Manouche Jazz a lui Django Reinhardt.

Programul evenimentului va arăta în felul următor:

15.06.2022 • miercuri

Sinagoga de pe str. Decebal, acces gratuit

19.00 – Sárik Péter Trió X Bartók

17.06.2022 • vineri
19.00-20.00 – Mike Parker’s Trio Theory

20.00-21.30 – Zmei 3

21.30-23.00 – Hugo Kant

23.00-24.00 – DJ Dobri

18.06.2022 • sâmbătă

19.00-20.00 – Sorin Zlat Trio

20.00-21.00 – Jazzybit

21.00-22.30 – Etuk Ubong & the Etuk Philosophy

22.30-24.00 – DJ Dobri

19.06.2022 • duminică

19.00-20.30 – Jazzpar Trio feat. Lakatos Vilmos and Edina

20.30-21.30 – Blazzaj

21.30-22.30 – DELADAP

22.30-24.00 – DJ Dobri

Prețul unui bilet pentru o zi este de 20 de lei, iar prețul unui abonament pentru 3 zile este 50 de lei. Biletele și abonamentele se pot achiziționa aici: https://bit.ly/jazz_wine_satumare

Concertele derulate în zilele de 17, 18 și 19 iunie vor avea loc în parcul Dr. Rudolf Fátyol, Turnul pompierilor iar în caz de condiții meteorologice nefavorabile, în sala Filarmonicii Dinu Lipatti.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.