Românii care nu și-au schimbat actele expirate în pandemie, riscă amenzi de până la 500 de lei

Persoanele ce dețin acte personale expirate în perioada în care s-a aplicat starea de alertă, încheiată în 8 martie 2022, au beneficiat de prelungirea automată a valabilității acestora cu 90 de zile.

În cazul în care aţi avut acte personale, adică buletine, permise de conducere ori autorizaţii provizorii de circulaţie care au expirat pe durata stării de alertă, de astăzi ele nu mai sunt valabile.

Dacă pentru permisele de conducere, programarea se poate face online şi se așteaptă doar trei zile lucrătoare, pentru cărțile de identitate, perioada poate crește până la 30 zile.

50 de lei riscăm dacă suntem prinşi cu buletinul expirat, iar amenda poate creşte la 500 de lei în cazul în care urcăm la volan cu permisul de conducere expirat. După buletin trebuie să aşteptăm 30 de zile. Actul îl putem avea mai devreme dacă avem o urgenţă, dacă ne deplasăm într-unul din statele Uniunii Europene, iar această urgenţă trebuie să fie de ordin medical. Până în prezent în România 120.000 români şi-au depus cerere pentru preschimbarea documentelor personale asta în condiţia în care până la începutul lunii martie 500.000 de acte erau deja expirate.

Potrivit autorităților, sunt circa 250.000 de posesori de acte de identitate expirate ce n-au solicitat până acum preschimbarea lor.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.