Stimulente pentru angajarea elevilor și studenților pe perioada vacanței

AJOFM Satu Mare reamintește angajatorilor că pot beneficia de un stimulent financiar lunar egal cu 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR) al asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.Valoarea ISR actualizată în 2022 este de 525,5 lei.

Angajarea elevilor și studenților se poate realiza pe perioada vacanțelor, iar stimulentul financiar se poate acorda pentru o perioadă de maximum 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev și student pentru care s-a încheiat contractul individual de muncă.

Beneficiază de stimulentul financiar lunar prevăzut mai sus angajatorii care încadrează în muncă elevi și studenți în baza:

– Unui contract individual de muncă pe durată determinată, egală sau mai mică decât durata vacanței, încheiat în condițiile legii, cu normă întreagă sau, după caz, cu timp parțial;

– Unui contract de muncă temporară, numai dacă durata misiunii de muncă temporară este egală sau mai mică decât durata vacanței.

În cazul tinerilor în vârstă de până la 18 ani, contractul individual de muncă încheiat cu durata timpului de muncă de 6 ore pe zi și de 30 de ore pe săptămână se consideră incheiat cu normă întreagă.

Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenție cu agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor și studenților.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.